Rețete noi

Sandvis cu legume la gratar, sos Tzatziki picant cu rosii uscate la soare si branza Feta

Sandvis cu legume la gratar, sos Tzatziki picant cu rosii uscate la soare si branza Feta


We are searching data for your request:

Forums and discussions:
Manuals and reference books:
Data from registers:
Wait the end of the search in all databases.
Upon completion, a link will appear to access the found materials.

Pentru legume, se amesteca uleiul cu otetul, usturoiul pisat, frunzele de oregano tocate, sare, piper, sucul de lamaie si paprika.

Se taie dovlecelul rondele nu foarte subtiri, iar ciupercile felii. Se marineaza in mixul obtinut anterior 10-15 minute.

Se amesteca iaurtul cu sucul de lamaie, uleiul de masline, sare, piper, rosiile uscate la soare, frunzele de menta si marar tocate, sare, piper si fulgii de chili. Se pastreaza la frigider pana in momentul servirii.

Se feliaza rosiile si se amesteca cu uleiul de masline, sare, piper si ierburile tocate.

Se incalzeste o tigaie grill la foc mediu spre mare, apoi se aseaza legumele intr-un singur strat pe aceasta. Se gatesc 3-4 minute pe parte, pana s-au inmuiat. Se transfera pe o farfurie.

Se taie avocado longitudinal in 2 si se indeparteaza samburele, apoi coaja. Se taie felii nu foarte groase.

Se incalzesc chiflele, se taie longitudinal in 2, apoi se aseaza pe fiecare felii de avocado, legumele la gratar, rosiile marinate, sosul tzatziki si branza Feta, apoi se inchid sandvisurile cu bucatile de chifle ramase.

Se servesc imediat.


Shakshuka – Oua ochiuri in sos de rosii

SHAKSHUKA – OUA OCHIURI IN SOS DE ROSII

Ouale in sos de rosii pot costitui un mic dejun satios si foarte gustos, cu o aroma unica. Se prepara destul de simplu si rapid (in functie de indemanarea fiecareia), din ingrediente putine si necostisitoare.

Shakshuka este un preparat culinar simplu, rapid si foarte versatil, care consta in oua ochiuri fierte intr-un sos dens de rosii, ceapa si ardei gras, picant si condimentat. Unele versiuni includ branzeturi sarate, indeosebi branza Feta. Este servit in mod traditional intr-o tigaie din fonta sau Tajine, alaturi de paine alba sau lipie pentru absorbirea sosului. Deoarece ouale sunt ingredientul principal, Shakshuka de regula se serveste la mic dejun, insa in Israel constitue de multe un pranz sau o cina foarte populara, in special in timpul iernii.

Originile sale sunt controversate, multe tari revendicandu-si reteta acestui preparat. Unii istorici culinari sustin ca a aparut in Tunisia, altii atribuie Shakshuka Israelului, unii chiar Turciei, avand in vedere ca bucataria turca are un preparat foarte similar numit Menemen. Shakshuka se regaseste ca preparat traditional in bucataria tunisiana, libiana, israeliana, marocana, egipteana si algeriana, insa, de asemenea a fost preluata si adaptata de multe alte tari din bazinul mediteranean si nu numai.

Cuvantul “Shakshuka” nu inseamna altceva decat “amestec” in limba araba. Este probabil ca acest preparat a fost cunoscut initial sub denumirea de “chakchouka”, ceea ce se traduce prin “tocana de legume”, iar in conformitate cu o carte de bucate despre bucataria Ierusalimului, numele este derivat din “leshakshek” verb ebraic, “a se agita”


Secrete ale vedetelor de la Hollywood – seruri anti-rid cu efect garantat

Mai avem astăzi habar cine a fost Don Quijote, cavalerul rătăcitor al lui Cervantes, întruchipat memorabil pe ecran de Peter O’Toole, cel ce îndrăznește « să viseze visul imposibil » și care se încăpățânează « să atingă steaua de neatins », cel ce aleargă după iubirea ideală, a sa Dulcineea, imaginată atât de sensibil de Sofia Loren, prototip al frumuseții și feminității secolului al XX-lea ?

O domnișoară cu bujori (naturali) în obrăjori a fost foarte încântată când i-am estimat deunăzi vârsta la 21 de ani, când ea avea de fapt 23. S-a bucurat peste măsură că mi s-a părut că este cu doi ani mai tânără decât era în realitate !

Mama mea de 88 de ani a făcut un lifting acum vreo 13 ani, care, zicea ea, «i-a ridicat moralul » și dacă medicul chirurg s-ar încumeta s-o mai opereze azi, ar mai face unul !

Concluzia decurge de la sine. Se pare că nu suntem niciodată suficient sau satisfăcător de tineri, iar calificativul de « bătrân » este indezirabil pentru toate vârstele.

Din fericire, visul nostru de a arăta și de a ne simți mereu tineri (cu accent pe femininul « tinere ») nu este atât de imposibil precum s-ar crede. El reprezintă un obiectiv cuantificabil și realizabil, și, cel mai important, la îndemâna tuturor celor ce se preocupă constant și informat de această problemă. În acest sens, membrii “Clubului European 55 Plus” – medici, aromaterapeuți, ingineri chimiști și farmaciști – s-au îngrijit să procure cele mai noi și performante rețete de produse cosmetice anti-rid din lume, uleiurile esențiale pure și organice de cea mai bună calitate, pentru a creea și îmbutelia câteva blend-uri 100 % naturale, pe care acum le exportă în SUA, patria inovației și a eficienței absolute. Desigur efectele benefice ale acestor produse românești apreciate în America merită să fie cunoscute și valorificate și în România, de toate domnișoarele și doamnele preocupate să-și mențină tenul tânăr și sănătos, neatins de trecerea timpului și de substanțele chimice nocive ce abundă în produsele cosmetice de pe piață.

Așadar, cercetări recente efectuate în SUA, Germania și Italia au demonstrat că asediul asupra ridurilor în secolul XXI nu se mai poartă cu creme faciale, care, oricât de scumpe, conțin substanțe chimice dăunătoare tenului, ci cu seruri 100% naturale, ale căror molecule, mai mici decât ale unei creme obișnuite, pătrund în profunzimea dermului și se asorb ușor, ceea ce regenerează celulele pielii.

Unul dintre aceste seruri anti-rid, Soluția anti-aging 100% naturală cu efect profund hidratant și reparatoriu, folosit de vedete cunoscute de la Hollywood cum este Gwyneth Paltrow, asigură netezirea vizibilă a ridurilor după numai o lună și jumătate de utilizare. Grație conținutului său bogat în vitamine (E și B complex), minerale (Si, Cr, Cu, Zn, I), acizi grași esențiali și carotenoide, mixul de uleiuri naturale și esențiale de Jojoba, Lavandă și Neem apără pielea de semnele îmbătrânirii prin eliberarea radicalilor liberi, iar tenul își păstrează sau recapătă, în cazul pielii mature, elasticitatea și prospețimea tinereții.

O altă Soluție bio-activă anti-rid promovată de specialiștii « Clubului European 55 Plus », cu același efect garantat de reducere a ridurilor după numai o lună și jumătate de folosire, combină uleiul organic de sâmbure de caisă și uleiul organic de semințe de măceșe, la care se adaugă uleiul esențial (organic) de semințe de morcovi și vitamina E.

  1. Uleiul organic de sâmburi de caisă, bogat în acizi grași saturați, polinesaturați, precum și în vitamina E, regenerează tenul obosit, uscat, ridat, tern, sau tenul matur, redându-i luminozitatea și vitalitatea. Îndepărtează ridurile fine și estompează ridurile adânci, precum și cearcănele și pungile de sub ochi.
  2. Uleiul de semințe de măceșe (Rosa Mosqueta/trandafir chilian) este un ulei organic ce aduce beneficii oricărui tip de ten datorită conținutului său bogat în antioxidanți (vitaminele C, E, D, precum și betacaroten, o formă de vitamina A), care combat radicalii liberi. Acizii săi grași (GLA și EFA) se transformă în prostaglandine (PGE), care regenerează membrana celulară și țesuturile, de unde rezultă și eficiența deosebită a uleiului de semințe de măceșe în tratarea eczemelor și a acneei, pentru revitalizarea pielii mature lipsite de elasticitate și fermitate, a tenului uscat și deshidratat sau a tenului îmbătrânit prematur datorită expunerii exagerate la soare. Astfel, vitaminele C și A stimulează producția de colagen vitamina A (care, datorită moleculelor sale mici, pătrunde adânc în piele) în combinație cu acizii grași esențiali, hidratează și tonifică pielea, ceea ce reduce ridurile și înlătură petele de bătrânețe sau de soare, iritațiile, cicatricele de acnee sau roșeața din cuperoză.
  3. Uleiul esențial (organic) de semințe de morcov stimulează creșterea de noi celule și reduce stresul oxidativ datorită nivelului ridicat de antioxidanți (cum sunt licopenul și betacarotenul) pe care îi conține. Vitaminele A și E cu proprietăți hidratante, alături de vitamina C, cu rol protector, contribuie la regenerarea dermei, la tonifierea pielii din zona ochilor, la estomparea ridurilor și a petelor de bătrânețe.
  4. Vitamina E (tocoferol) conține antioxidanți solubili în grăsime ce aduc un aport important de nutrienți pielii, ceea ce contribuie la încetinirea procesului de îmbătrânire a acesteia. Prezentă în segmentele lipofile ale membranei celulare, vitamina E are un efect puternic antioxidant, protector, împotriva degenerării cauzate de radicalii liberi, dar și antiinflamator, regenerator. Vitamina E are un rol hotărâtor în hidratarea pielii, conferindu-i o strălucire plină de sănătate.

Rezultatele după numai 6 săptămâni de folosire a unuia dintre cele două seruri faciale sunt spectaculoase. Cu atât mai radicale cu cât tratamentul este însoțit de un stil de viață sănătos – alimentație formată preponderent din legume și fructe, lichide 1,5-2 litri de apă pe zi, somn de cel puțin 7 ore pe noapte, mișcare fizică zilnică de cel puțin 30 de minute.

Doresc cititoarele noastre să-și creeze propriile combinații de uleiuri esențiale anti-rid sau anti-aging? Nimic mai simplu . Cu condiția însă de a utiliza doar uleiuri esențiale organice sau pure cu valoare terapeutică certificată, cum sunt cele produse de firma americană doTerra (al cărei nume provine din latină și înseamnă „Darul Pământului”)! Vă invităm să alegeți dintre uleiurile esențiale pe care le folosea pentru întinerire și viață îndelungată, în Egiptul antic, însăși regina Cleopatra, vestită pentru frumusețea ei ! Iată lista secretă a acestor uleiuri esențiale nobile, adevărate fântâni ale tinereții : cedru, chiparos, coriandru, fenicul, ghimbir, helichrysum, ienupăr, levănțică, lavandină, mentă, rozmarin, salvie, scorțișoară, smirnă, tămâie, vetiver. Iar dacă nu aveți timp să cercetați virtuțile fiecăruia dintre aceste uleiuri în parte, cu siguranță merită încercat efectul uneia dintre soluțiile anti-rid/anti-aging 100% naturale « ready-made » propuse de « Clubul European 55 Plus », sau ale unui ser similar, deși mult mai scump, « Immortelle », promovat de doTerra.


alt="Sardine_cu_portocale" />Sardine cu portocale din: sardine, portocale, stafide, muguri de pin, mustar iute, ulei de masline, sare, piper. Ingrediente: 600 g sardine proaspete sau conservate 2 portocale 1 lingura stafide 1 lingura muguri de pin 2 linguri mustar iute 2 linguri ulei de masline sare piper…Read more » />Pulpe de pui in crusta de condimente aromate din: apa, sare, zahar, otet alb, zahar brun, boia de ardei, praf de chili, fulgi de ardei rosu, praf de usturoi, chimen, nucsoara, sare, piper, pulpe de pui, miere. Ingrediente saramura: 4 cani de apa 1/3…Read more »

Sandvis cu legume la gratar, sos Tzatziki picant cu rosii uscate la soare si branza Feta - Rețete

He, hei, Mariano ! Pai de ce crezi ca eu le-am cumparat ?! Tot din cauza timpului, la cit trebuie sa le plimb la soare si in casa, le cumpar gata uscate. Pupici si o duminica placuta in continuare !

Cuscra, sint "delitioase", eu nu ma satur niciodata cind maninc, daca ai fi mai aproape te-as servi cu mare placere. Pupici !

o idee geniala, am sa o incerc negresit :)arata demential , deja imi ploua in gura

Multumesc, Boscodina ! Nu stiu cit de bine arata, dar pot sa-ti spun ca intr-adevar sint bune.

Esti draguta, Alison ! Pupici !

Daniela,poti sa-mi spui te rog ce pret au rosiile uscate? in Romania am gasit,dar numai in borcan cu ulei de masline,asa cum am facut si eu in vara asta.Nu este chiar asa de usor,eu seara le mutam de afara in uscator, pentru inca citeva ore bune,altfel pina a doua zi,riscam sa fermenteze,asa cum mi s-a intimplat prima oara.Adevarul este ca sint excelente,eu am pus usturoi, oregano,busuioc sau cimbru ardei iute,o nebunie ce mai. Te vizitez mai demult, imi plac retetele tale.Cu bine Maria.

Buna, Maria ! In primul rind, multumesc de vizita. Imi imaginez ca nu-i usor de facut acasa rosii uscate, iar daca nu le acoperim riscal sa-si faca mustele castel pe ele. Eu le-am luat din Calabria si am dat 5 euro pe un kg, dar le-am luat de la tarani nu de la magazin, deci le-am luat la un pret acceptabil, ca sotul a spus, decit sa ma chinui, mai bine le cumparam gata uscate. Noi le mai cumparam din magazine cum spui tu, cu oregano, busuioc, dar acum am vrut sa le facem ca in Calabria. Ulala, ce m-am lungit cu vorba. Pupici si multumesc de vizita !

Asta da reteta migaloasa si din prisma bucatarului ,dar si a mancatorilor. sa astepte pene le iarna?:))
Interesanta reteta!

Angi, pot sa spun ca ma dureau degetele de la indreptat rosiile. Cit despre "la iarna", daca vor mai ajunge, daca nu, mincam din amintiri.

Excelenta reteta ,Daniela . si asta :) .Am facut rosii uscate anul asta ,am aruncat cateva ture ,pt ca au mucegait,dar am reusit sa fac pana la final si bune :) .Imi place ideea cu sardinele ,dar cum le pui,crude ? Sau trebuie sa fie marinate inainte ? Si sterilizezi borcanele ,sau le pui asa ?

Gina, sardinele le-am cumparat gata conservate in ulei sau sare. Cele cu sare se clatesc un pic pentru a elimina sarea si apoi se sterg cu servetele ca sa absoarba apa. Borcanele le spal, apoi le fierb inclusiv capacele, iar cind le scot si le scurg de apa, le pun in cuptorul preincalzit la 50 de grade, pina se usuca bine de apa. Rosiile eu le cumpar din Calabria, acolo au caldura suficienta ca sa nu mucegaiasca. Am vazut-o pe cumnata mea ca seara lua tava cu rosii si o baga in bucatarie, dimineata le ma indrepta un pic, ca de la soare se mai "cirliontau", apoi le punea din nou la soare. Nu stiu exact cite zile le tinea la uscat.


Sandvis cu legume la gratar, sos Tzatziki picant cu rosii uscate la soare si branza Feta - Rețete

  • 250 g unt la temperatura camerei
  • 200 g zahar
  • 25 g cacao
  • 6 oua
  • 220 g faina 00
  • 60 g amidon alimentar
  • 16 g praf de copt
  • un pic de sare
  • 6 linguri suc de mandarine (eu am pus de pere)
  • o lingurita lichior Grand Marnier (optional)
  • gem de caise
  • zahar granule

13 comentarii:

Super!
Genul asta de prajitura ii place lui ginerica! :)) Si placintele cu branza! :)) Si gogosile! :))

Cuscra si mie imi plac placintele cu brinza, dar de unde sa o fur. of, of. Asa ca, da-i lui Robert sa pape multe placinte cu brinzica, ca Isabella o sa-i faca celelalte bunatati care-i plac lui. Pupici !

Bun cu gem deasupra! O sa incerc si eu la checul meu.
ciao..o zi buna!

Ce bine arata checul tau. D. ami iau reteta si ancerc sa il fac.Te ambratisez si ati urez o zi buna. D

Dniela daca vrei sa faci placinta cu branza poti sa o faci an multe feluri. de exemplu o poti face cu aluat de crostata,ricotta,oua si zahar sau cu aluatul de la cozonac.Ancearca iasa tare buna si daca vrei ati caut reteta prin alea de la maicamea ca ea facea de toate felurile. D

Voi incerca si eu sa fac, dar . 'plum cake' (chec cu prune) facut cu gem de caise? Cred ca e foarte bun checul, dar nu ar trebui schimbat numele?

Multumesc, Nicoleta ! Chiar ca a fost bun, daca i-a placut Isabellei care e cam mofturoasa. Pupici !

Mltumesc, Novelina! Cu ricotta am mi facut eu, dar cu brinza adevarata de vaci, maninc doar cind merg in Romnia ! Pupici si o zi buna !

Anonim, mutumesc de vizita, desi suna ciudat sa-ti spun asa, frumos ar fi fost sa-ti scrii numele. In revista italiana de unde am luat reteta asa era denumita si eu nu-mi permit sa-i schimb numele. Daca dai o cautare pe internet ( http://www.google.ch/search?sourceid=navclient&aq=1&oq=plum+cake&hl=it&ie=UTF-8&rlz=1T4ACAW_it___CH364&q=plum+cake+ricetta ) vei gasi multe retete de plum cake, cu cacao, cu iaurt, cu ciocolata, mai putin cu prune, asa ca. nu, nu schimb denumirea pentru ca nu-i inventia mea.

ce fain ti-a iesit,de foarte mult timp nu am mai mancat chec,mi-ai facut o pofta nebuna.

@Daniela
Multumesc pentru raspuns. Asa e, nu poti schimba numele daca nu e reteta ta. Nu am vrut sa sune ca o critica, scuze! E excelenta reteta, dar m-a indus in eroare numele, imi place gemul de prune, dar nu cel de caise :) Eram entuziasmata de checul cu prune, cand vad in ingrediente gem de caise. Eu o sa schimb cu gemul de prune, cred ca e la fel de bun, multumesc pentru reteta si raspuns. In ce priveste anonimatul. sunt Cristina :)

Craita, eu n-am mai mincat chec de cind eram mica, ca dupa aia descoperisem pandispanul si gata, nu ne mai placea, dar acum l-am servit cu o pofta nebuna, nebuna.

Cristina, n-am vrut sa sune dur mesajul meu, dar aici toate checurile au denumirea de plum cake, desi dadusem o cautare pe internet si gasisem ca e un fel de chec cu prune, dar al meu n-are nici macar in poze prune. glumesc, bineinteles. Cred ca daca pui gem de prune sau bucatele de prune uscate (compozitia fiind un pic tare) va avea gust destul de bune. Aici, multe dulciuri au gem de caise deasupra pentru ca e aproape transparenta si se lipesc usor bombonelele mici sau zaharul granulat. O zi buna si sper ca nu esti suparata pe mine !


AROME.

Se topesc in gura.
Toata lumea stie sa faca snitele de pui si sunt destul de multe variante, pornind de la retetele traditionale austriace sau frantuzesti, la cele asiatice, cu fel de fel de arome. Toate sunt foarte bune, eu apreciez mult condimentele exotice si incercarea de a gati si mai . altfel.
Insa cu pieptul de pui poate fi si o problema : este uneori atos, fad, cam tare. Si chiar daca snitelele traditionale ies foarte bune, niciodata nu vor fi ata de delicioase ca snitelele facute din carne macerata. Incomparabil!
Deci, asta e secretul: snitelele facute din carne marinata se fac mai repede, nu se ard din cauza ca ar trebui tinute pe foc prea mult ca se patrunda carnea si nici nu se intaresc pana a doua zi.
Fiecare face baitul asa cum ii place. Eu am am avut un piept de pui mic, cat pentru doua portii. Marinata am facut-o dintr-o cescuta cu vin alb in care am dizolvat un sfert de lingurita de miere am turnat-o peste carnea taiata fasii si batuta usor cu dosul cutitului. Am mai pus o jumatate de cescuta cu ulei, felii de usturoi (da o aroma foarte placuta), frunze de busuioc, coriandru zdrobit (putin) si piper pisat. Se mai poate pune ceapa, cimbru sau alte arome. Sare nu se pune acum, caci scoate sucul din carne. Ideea e ca in acest fel carnea se va hidratata si se va fragezi in aceasta zeama aromata. Dam carnea la frigider, pentru cel putin 30 de minute, intr-un vas acoperit.

*** Daca nu avem vin atunci cand vrem sa facem o marinata sau un sos il putem inlocui in loc de o cescuta cu vin vom folosi o cescuta cu apa in care am amestecat-o lingura de otet din vin si o lingurita de miere de albine (este foarte bun si pentru fripturi la cuptor sau la tigaie, pentru peste).

In continuare, preparam pane-ul asa cum dorim: eu l-am facut din ou amestecat cu o lingura de apa si faina. Scoatem fasiile din pui din nmarinat, le intindem pe un tocator si le presaram cu sare si piper le trecem prin faina, prin oua, si le prajim in uleiul incins dupa ce au "inflorit " pe o parte, le intoarcem imediat pe cealalta parte, ca sa fie frumoase daca le lasam mai intai sa se prajeasca numai pe o parte, se va scurge oul de pe partea de deasupra a snitelului le prajim la foc mediu spre mic, pe o parte si pe alta: sunt gata cand furculita intra usor in ele. Le scoatem pe servete de hartie si le servim ca aperitiv.

. sau cum am facut eu, cu piure de cartofi. Sunt delicioase, dar nu trebuie sa ne gandim deloc la calorii. Lasam pe altadata astfel de ganduri.

6 comentarii:

iti dau dreptate total.Si eu pun in Jaurt condimentat sä se macereze.Sint moi ca si Unteul la Soare. Fein ti-au iesit.

Da, Jacktels, sunt foarte bune si cu iaurt. Incerc cu prima ocazie.

Arata bine si sint sigura ca sint delicioase!
Te asteapta un premiu la mine!
XOXO


Sandvis cu legume la gratar, sos Tzatziki picant cu rosii uscate la soare si branza Feta - Rețete

Cum sunt mare fan humus am zis sa fac o varianta un pic mai deosebita fata de humusul meu cel de toate zilele.
Cev mai picant si un ceva mai aromat totodata. Asta datorita ardeilor si a siropului de rodii, evident.
Rezultatul a fost deosebit si nu stiu cum se face ca astrele s-au potrivit in asa fel incat prezentarea a fost la inaltime.
Acum sa nu credeti ca in sufletul meu mic de inginer au inceput sa infloreasca mugurii talentului.
Ei bine nu, realitatea este mult mai prozaica. De aranjament s-a ocupat o veche prietena de a mea care a fost invitata la masa.
Care s-a luat cu mainile de cap vazand cum am trantit humusul in farfurie si apoi am pus mana pe aparatul foto.
Asa ca vrand-nevrand am asistat la o mini-sedinta de food-styling (nu prea imi vine nici o traducere in cap, dar nah va prindeti voi). Iar rezultatul e cel de mai sus . :)

Daca v-am facut curiosi puteti intra pe blogul Adinei, are retete pe partea vegetariana-raw. Nu prea a mai scris ea in ultima vreme, cred ca de la atata food-styling i s-a tras. :))
Dar nah, poate humusul asta o sa ii dea un impuls ca sa se re-apuce de treaba, cine stie. :)

Ingrediente:
- 300-350g naut fiert
- 2-3 catei de usturoi (pisati bine in mojar)
- 4-5 linguri de ulei de masline extravirgin
- zeama de la o lamaie (sau jumate, depinde de gust)
- un praf de chimion si un praf coriandru seminte macinat in mojar
- 1 lingura de pasta tahini (se gaseste la macelariile arabesti)
- 2-3 linguri de iaurt gras (cedra napolact sau iaurt grecesc olimpus)
- 1 lingurita sirop de rodii
- 2 ardei iuti taiati marunt si pisati in mojar
- sare si piper
- rodie pentru decor (optional)

Cateva precizari in prealabil:
Nautul fie il puteti cumpara gata fiert la conserva (varianta cea mai simpla) fie il puteti prepara de la zero.
Adica cumparati naut uscat de la magazin il tineti peste noapte la inmuiat si apoi il fierbeti cam 1h30 pana se inmoaie bine de tot.
Reteta implica neaparat un mojar (dupa cum bine ati observat foarte multe ingrediente trebuie pisate la mojar). Motivul ar fi gradul de omogenizare, o data pisate in mojar ingredientele ies mult mai cremoase si se integreaza mult mai bine in produsul finit.

Asa, o data lamurite aceste chestiuni extrem de importante putem trece la reteta propriu-zisa.
Care consta in amestecarea timp de 1-2 minute a ingredientelor in robotul de bucatarie.
Daca vi se pare ca humusul nu este suficient de cremos si omogen puteti plusa cu un pic de iaurt, ulei sau apa calduta.

Reteta este destul de permisiva, nu va fie frica sa experimentati. Puteti adauga cate un pic din fiecare ingredient (chiar depasi cantitatile indicate) pand obtineti gustul dorit.

La final decorati cu samburi de rodii si un ardei iute, la misto asa (nu il mancati!) :)
Pofta buna!


Creveti cu sos picant

Creveti cu sos picant

Creveti cu sos picant

Ingrediente:

  • 12 creveti
  • 100 g de orez Mellisa (grecesc)
  • 1 ceapa
  • 2-3 rosii
  • 1 ardei iute rosu
  • 1 lingura sos de soia
  • 2 catei de usturoi
  • ¼ de lingurita de oregano
  • unt / ulei
  • 1 lingurita boia afumata sare

Mod de preparare

Curatam ceapa si o taiem julien, rosiile le spalam si le dam pe razatoare, curatam cateii de usturoi si ii taiem marunt, la fel si ardeiul iute. Punem unt si ulei intr-o tigaie, adaugam ceapa si o lasam pana se caramelizeaza, dupa care adaugam celelalte ingrediente, la final adaugam rosiile si sosul de soia, gustam si asezonam cu un praf de sare. Punem sosul in blender si blendem bine si strecuram.
Pregatim orezul, curatam de impuritati, il spalam, punem unt si ulei intr-o cratita si adaugam orezul si trei parti de apa, adaugam un praf de sare si lasam sa fiarba, dandu-l la cuptor 14-16 minute.
Curatam creveti de cochilie, rupem capul crevetilor, taiem pe spate si inlaturam firisorul albastrui, dupa care spalam si punem crevetii pe hartie absorbanta, pentru inlaturarea surplusului de apa.
Incingem o tigaie non aderenta in care punem ulei si unt si adaugam crevetii, lasandu-i sa se soteze pe ambele parti, dupa care ii scoatem si ii lasam in asteptare. Punem din nou sosul in tigaie si adaugam creveti. Luam o rosie cherry si o tragem la tigaie.


Brânză friptă ca-n Grecia

De la grecii insulari am aflat că viața poate fi și simplă și frumoasă în același timp. Că mâncarea poate ajunge mai ușor la inima omului dacă-i lipsită de ornamente care se pot ușor agăța de conștiință. O să vă arăt azi o rețetă care a rămas lipit de mine după unica vacanță petrecută în țara măslinilor și a retsinei. Cu părere de rău (dar și cu părere de bine, că doar urmează să desemenz un câștigător) vă anunț că această rețetă e ultima din seria de cinci propuse de mine pentru a susține concursul Adi Hădean și Samsung îți aduc aminte de gustul vacanțelor tale, în urma căruia puteți câștiga o plită Samsung încorporabilă cu inducție (CTN464KC01) și un cuptor Samsung încorporabil, o bijuterie de utlimă generație cu care m-am jucat foarte frumos în utlimele zile (BQ2Q7G214). Pentru a avea o șansă, trebuie să postați un comentariu sau mai multe, în care să descrieți cât mai bine, frumos, convingător și/sau savuros o experiență culinară de vacanță, fie ea din țară ori străinătate (regulamentul e aici, vă recomand să-l citiți). Cam asta-i despre concurs. E bine să știți că acela/aceea care va câștiga, va primi chiar plita și cuptorul cu care am gătit aceste rețete (sunt cinci de toate). Mai puteți trimite comentarii la oricare dintre cele cinci postări până pe 2 Noiembrie ora 23.59 inclusiv, ce vine după, nu se numără:). Succes!

Ingredientele sunt puține și simple de tot: o felie de brânză sărată, câteva frunze de oregano, sare de mare, piper negru, frunze de busuioc, ulei de măsline și câteva roșii, ultimele din producția de anul acesta a grădinii mele.

Am amestecat sarea și piperul și le-am zdrobit împreună în mojar.

Am spălat și tăiat roșiile.

Le-am amestecat cu sarea, piper, busuioc, ulei de măsline și câteva frunze mici, delicate și foarte aromate, de fenicul.

Am pus tigaia din fontă pe plită, am pus foarte puțin ulei în ea și am pornit plita.

Am tapetat brânza cu frunzulițe de oregano și am pus-o în tigaia foarte încinsă (plita poate transmite o cantitate mare de energie într-o perioadă foarte scurtă de timp dacă e necesar, iar pentru a frige o bucată de brânză, așa trebuie să o folosești, nu vrei să ții brânza mult timp la o temperatură prea joasă, ea se va topi și pierzi textura).

Am tăiat brânza în cuburi pe care le-am amestecat cu roșiile.

Am șters apoi plita cu o cârpă uscată, la nici un minut de la folosirea ei. Cantitatea de căldură pe care o reține plita e infimă, n-ai cum să te arzi.

Gata salata. Curmalele sunt adaosul meu, s-au potrivit de minune. Contrastul dintre dulce și sărat m-a fascinat mereu și mă joc cu el de câte ori am ocazia.

Asta-i tot. Aștept ultimele povești culinare din vacanțele voastre pe parcursul zilei de azi, apoi concursul se va încheia. Rămâneți aproape pentru a afla câștigătorul. Abia aștept să iau toate comentariile voastre la citit (pe cele apărute până acum le-am citit deja dar le voi mai citi o dată mâine, pe toate-toate). Să fiți sănătoși.

You might also like

54 Comments

Si iata ca am ajuns si la cea de-a ultima experienta din concurs:)

Aceasta postare, este si pentru iubitorii de peste (ieftin).

Am ajuns la Costinesti acum 3 ani cu niste prieteni. Stand la pensiune langa plaja, am preferat mereu sa mancam la restaurantele sau fast-food-urile de pe langa plaja. Eu de obicei am incredere mai multa (nu totala!) in restaurante decat in fast-food. Drept pentru care, zi de zi am avut MINUNATA initiativa, de a manca mancare gatita la restaurant. Un prieten de-al meu, innebunit dupa peste, isi lua hamsii aproape zilnic de la fast-food. Erau prajiti, aratau gustosi.. pana cand intr-o zi, ne trezim de dimineata pe la 5:30, ca sa vedem si noi rasaritul de soare. Mergem pe plaja descului, valurile marii ne loveau picioarele, ce sa mai.. MIRIFIC. Pana cand acest vis frumos se transforma in cosmar: mai multe persoane, adunau hamsii morti de pe plaja si de langa mal in multe ladite. Erau atat de multi..Nu ne-a venit sa credem. Cand am intrebat, nici macar nu ne-au dat atentie. Peste vreo 3 ore mergem sa mancam. Trecem pe langa fast-food, si ghiciti cine era acolo: exact! oamenii care adunau hamsii, veneau mai apoi si-i vindeau. Prietenul meu a avut o criza de bila, de a zis ca toata viata nu mai mananca peste decat daca l-a prins el.

Sfat: Aveti grija unde mancati, si ce mancati. Cea mai buna mancare e cea pregatita de tine (sau de Adrian :)) ).

M-am gandit ieri daca ultima tara din care o sa prezinti preparatul va fi una in care n-am fost (ma gandeam la expeditia ta…) dar din fericire nu e cazul :)
Daca tot vorbim de Corfu, trebuie sa recunosc ca cel mai mult mi-a placut pastitsada (si mi-am luat o punca de amestec de condimente si o fac acasa, destul de des).
Inca imi amintesc de vacanta de anul trecut… care a fost exact cum trebuie sa fie: liniste, mare, mancare foarte buna, odihna. Imi persista in ochi imaginea fetei mele, dormind devreme dupa balaceala, bronzata, mancata si obosita bine :)

Mi-a placut concursul asta, am avut ocazia sa revizitez in minte atatea locuri frumoase.
S.

Interesanta ideea de branza fripta…La fel de interesant este sa calatoresti in intreaga lume si sa poti cunoaste si apoi impartasi si altora varietati culinare.
Mi-as dori sa pot calatori in Grecia sa pot degusta din bunatatile lor, insa pana atunci, ma bucur de ceea ce ne postezi. Multe din impartasirile tale ne ajuta ulterior sa punem in practica si sa ii surprindem pe cei dragi cu gusturi care mai de care mai minunate si noi.
Acel fel de mancare nu l-am gustat vreodata, insa, daca veni vorba de branza, am mancat branza cu miere de albine. La inceput am fost reticenta, dar dupa ce prima papila a simtit gustul combinatiei, mi-a creat o mare placere.

Multumec in mod special pentru ideile minunate care ni le aduci zilnic, mai ales ca, gatind zilnic pentru baietii mei, aceste idei ma ajuta sa nu raman in pana.
O zi frumoasa si spor in tot ceea ce faci.
Dorina

Ce o sa-mi mai lipseasca concursul asta! :) Am si o eu amintire culinara gustoasa si aromata, tot legat de Grecia. Mie imi plac foarte mult crevetii maaaari si proaspeti. As putea manca creveti cu salata de rucola de dimineata pana seara, toata viata. si ca desert cheesecake :D. Sa revenim la creveti. Am mancat in Atena anul trecut la un restaurant niste paste cu creveti si ardei gras absolut delicioase, cu salata de rucola. Combinatia mi s-a parut ciudata la inceput, dar mie, cand merg undeva nou, imi place sa incerc cele mai ciudate chestii sau macar ceva ce n-am mai mancat niciodata sau combinatii mai putin obisnuite pentru mine. Asa ca mi-am comandat pastele respective,si, acum, gandind la ele, imi cam vine apa-n gura. :) Pastele la baza semanau cu reteta de carbonara, cu mica diferenta ca aveau mult ardei gras in ele, taiat bucati mari. Pe deasupra erau presarati crevetii: mari si mai mult de doi :) si pe deasupra crevetilor era presarat parmezan. Miroseau divin! Mi-a placut la nebunie combinatia, mai ales cand am vazut ca mi-au adus alaturi si salata de rucola cu rosii cherry, despre care habar n-aveam ca se serveste cu pastele, nu era trecuta in meniu. Cred ca era prevazuta ca sa nu-ti pice greu pastele! Mmmmm, un deliciu!

eh, ce roman n-a fost in grecia. eu intotdeauna am mers pe cont propriu, la studio cum se spune. garsoniera cu tot dichisul, baie, bucatarioara..
dupa ce mananci de 2-3 ori pe la taverne inveti si retetele si te si destepti: ocaua de creveti proaspeti e 12-13 euro, intra 18 bucati la fiecare jumatate de kilogram, iar o portie de 6 te costa la taverna 6-7 euro. o socoteala sumara zice ca mai bine mergi la pescarie si ti-i cumperi singur.
ce m-a uimit pe mine acolo si m-a incurajat sa stau la coada cratitei, in vacanta fiind, este simplitatea bucatariei. cu cateva ingrediente faci minuni, si asta in doi timpi si trei miscari. la pescarie pestele sau fructele de mare ti se vand asa cum le ceri, portionate si curatate gata. erau acolo de la barbuni la dorade si de la creveti la pisici de mare.. pana si hamsiile se vindeau tot curatate. pestele e cantarit asa cum se afla, cinstit, cu maruntaie cu tot, iar apoi se curata, gratis. pierderea, fireste, e a clientului. mai cinstit decat atat nu cred ca se poate.
o fi ceva mai simplu decat sa stropesti niste creveti cu ulei de masline si lamaie, oregano cules de tine de pe stanci, sare si un praf de piper, si sa ii pui 2-3 minute sa sfaraie pe gratarul incins?
grecii, in mod curios, nu fac mujdei de usturoi ca noi, ci scordalia, scordolea cum ar veni, o pasta de cartofi sfaramati, cu ulei de masline si usturoi pisat. asa am facut si noi acolo, cand esti la roma faci ce fac romanii, stii cum se spune.. minunata idee, pentru ca iti tine si loc de mujdei, ca acasa, si de garnitura.
m-a naucit si salata de branza iute, facuta dintr-un bot de branza zdrobita cu furculita, amestecata cu iaurt dintr-ala gros de-al lor si cu un ardei iute tocat marunt.. buna de nu te poti opri. de tatiki nu mai zic, ca-l stim si noi destul de bine.
si branza fripta pe gratar, ca asta pe ai postat-o tu, kefalotiri ii ziceau, dar cred ca se referea la soiul de branza mai degraba decat la reteta.
si tentacule de caracatita stropita cu ulei si lamaie si tinuta la vant sa se fragezeasca, si calamari taiati sui, tavaliti prin faina si prajiti in baie de ulei pana devin crocanti..
de iezii si batalii la protap nu zic, cum nu zic nici de purcei, si nu mai zic nici de piata saptamanala unde te tocmesti pe degete, ca nici taranul grec nu s-a invrednicit cu cartea, da’ nici tu sa inveti greceste.
si ouzo-ul in paharul plin de gheata, si berea mythos, si vinul rosu cu miere, si malamatina.
si smochinele! smochinele de la marginea drumului, mai comune decat dudele si corcodusii de la noi.
si uleiul, ehei, uleiul cu care in toti anii umplu portbagajul..
nu stiu ce n-am gatit din ce fac grecii pe acolo, poate cateva chestii la cuptor, ca nu am avut. dar in rest.. toti prietenii cu care am fost acolo au inceput prin a merge la taverna si au sfarsit vacanta la noi pe terasa.. :)
deja mi-e dor, si-s numa’ doua luni de cand m-am inturnat de acolo :) da’ parca n-ar mai fi asa mult pana la anu’, asa-i?

Bravo Adriane ca ai ajuns si in grecia unde ma duc cam in fiecare an cel puti o data. Se manaca peste tot foarte bine ei avand multe retete deliciase. Vreau sa spun ca anul asta in sithonia undeva la capatul peninsulei in Toroni am mancat cea mai buna caracatita frageda si gustoasa de nu ma mai saturam . dar sa revenim la branza noastra. reteta ta care este foarte delicioasa este un picut pai putin Grecesca si mai adaptata la occident.oricum nu se foloseste orice tip de branza sarat ci trebuie ca respectam grecia doar FETTA la greci se practica saganaki (un fel de cascaval pane la noi sau la capac) si feta Tiganiti. poate si altele feluri dar nu le-am mancat sau vazut. Iata pe scurt o reteta pentru Feta Tiganiti:Ingrediente:0 ceapa medietaiata in felii subtiri, 1/2 ardei rosu si 1/2 verde, 2 rosii coapte sau cateva chery dupa plac taiate in rondele, ceva usturoi dupa gust maruntit cu latul cutitului, ceva ulei de masline extravirgin cu mirodenii in el,400 gr (pt 4 persoane)Fetta de buna calitate taiata cubulete, cativa ardeiasi iuti murati, oregano/busuioc, un picut de sare marina neiodata si piper dupa gust.Iata si cum pregatim acest fel care merge bine ca aperitiv de ouzo: Se incalzeste cuptorul la 200 C Puneti ceapa, ardeii, rosiile si usturoiul intr-un vas termorzistent si stropiti cu ulei de masline. Coaceti timp de 5 minute pana se inmoaie usor. Dupa aceasta adaugati branza amestecati mai stropiti cu niste ulei, puneti sare pper si oregano/busuioc si ardeii iuti. Puneti capac sau folie si coacetiinca 10 minute sau pana vedeti ca branza s-a molesit. Serviti preparatul cat este cald cald cu paine prajita unsa cu pasta de masline si ierburi. si neaparat ouzo langa .Kali Orexi

Sa va povestesc si eu putin din experienta mea cu gatitu. nu de mult cam de vrio 3 ani si ceva luni am lucrat ca paznic undeva langa o pensiune din munti apuseni ( Padis ) si sa nu fac naveta am convenit cu proprietaru sa raman acolo in pensiune si sa fac pe osbataru si uneori pe bucataru ca de asai la pensiuni dupa vrio 2-3 luni de stat acolo mai faceam si cate ceva prin bucatarie cand intr-o seara un grup de vro 8-9 oamnei din Polonia vin la restaurant asa pe la ora 8 si cer ceva bun de mancare facut din cartofi in pensiune eram eu si proprietrara, patroana, ma duc in bucatarie si ii zic comanda habar nu avea ce sa le gateasca bun din cartofi si ma gandesc sa ii fac o propunere ii zic in felu urmator ” hai sa facem ceva usor si bun si sa fie si repede da ce zice ia ca pana curatam cartofi dureaza, nu ii curatam ii spalam bine ii taiem in 2 niste cartofi mai mari asa sa arate bine punem intr-o tava hartie de copt, ulei de mazline si pe hartie punem condimente sare si piper si putin delicat asa leam pus la cupror incins bine la vrio 260 grade si leam lasat cam 20 de minute ca sos am folosit alioli io consider ca se potriveste ii cam greu da se potriveste dupa 20 de min am scos cartofi si iam taiat pe spate ca si un pastrava de 3 dupa care iam pus iar cam seama de 20 min la cuptor au iesit niste cartofi extraordinari cu sos alioli multumesc o zi buna

Momentul pe care vreau sa-l impartasesc cu tine, draga Adi (buna treaba faci tu!) si cititorii tai, e adanc impregrant in fiinta mea, e o farama de liniste si serenitate din copilaria mea petrecuta intr-un sat saracacios din Baragan.Mamaia mea obisnuia sa ne resfete pe mine si pe sora mea, intr-una din duminicile din verile acelea fara sfarist care pentru noi reprezentau VACANTA CEA MARE, cu o mancarica facuta dintr-una din orataniile care zburataceau prin curte.Fie ca era vorba de un ostropel cu rosii zemoase din gradina, ori de un pilaf de rata, ori paine facuta in test si „unsa” cu o rosie ca sa-i dea fata (comerciala), intotdeauna mancam pe masuta aia rotunda cu trei picioare, la umbra unui piersic din batatura, in comuniune cu Dumnezeu si natura.
Am mancat mult mai sofisticat de atunci, diferit intr-un sens bun, incercat tot felul de chestii care nici nu mi-as fi inchipuit ca pot exista, am si gatit pentru mine si ai mei, insa nu am reusit si nu stiu daca voi mai reusi sa regasesc acea stare de stillness of time..

Era ultimul an, in care foloseam marca germana si primul cu dragostea vietii mele…
Nu voi uita niciodata vacanta din Turcia. Am pornit la drum cu o Dacie fara aer conditionat, cu cateva carti despre tara asta inca misterioasa pentru noi si evident cu frica-n san, nestiinde ce ne va astepta acolo.
Sfaturile primite-citite erau, sa nu mancam cine stie unde, dar mai ales sa nu indraznim sa bem din apa, daca nu vrem ca vacanta noastra sa se sfarseasca la spital. Apa minerala de acasa s-a terminat repede, iar sucul dulce-lipicios cumparata din magazinele alimentare turcesti nu ne-au stapanit setea.
Cum inaintam spre inima Turciei ne-am dat seama, cu fiecare zi ce trecea, ca nu putem sa nu gustam bucatele traditionale turcesti, asa ca, desi tematori la inceput, dar am cumparat si am savurat delicioasele mancaruri vandute in
bodegile de pe marginea strazilor: kebab, sigara borek, baklava si inegalabila inghetata turceasca, cremoasa si dulce.
Cea mai mare surpriza am avut-o cand am baut renumita bautura pregatita din iaurt, apa si sare: ayranul. Rece, racoritor, hranitor, o bautura de care aveam nevoie sa ne stapanim setea.
Un adevarat deliciu, pe care si azi il pregatesc, mai ales vara.
Au fost 20 zile petrecute in rai, colindand toata tara cu caleasca noastra neconfortabila, parcurgand 5000 km, cunoscand oameni extraordinari, vizitand locuri superbe, consumand mancaruri nemaipomenite…
Cu inima indurerata am pornit spre casa (lasand in urma un pic din sufletul noastru) si am poposit
o noapte la Costinesti. Dupa campingurile turcesti curate, primitoare, confortabile, prima noapte „acasa” am petrecut-o in niste casute cu lenjerie de pat indoielnica ceea ce priveste curatenia, cu purici autohtoni ce ne ciupeau toata noaptea, iar cina am savurat-o la o „saormerie” dubioasa.
Dimineata a inceput calvarul: greata, diaree, febra, da’ ce mai, am ajuns acasa…

In Grecia n-am ajuns pana acum dar daca e vorba de branza am sa va povestesc o istorioara petrecuta in Franta. Eram in vizita la un bun prieten si de cateva zile il bateam la cap sa ma duca la o degustare de branzeturi. Stiam eu ca pe undeva prin Paris se gasesc locuri unde se fac zilnic astfel de degustari, si muream de curiozitate sa incerc celebrele branzeturi. Eram pentru prima data in Franta. Prietenul meu, Jean – Baptiste Berlioz pe numele lui, s-a tot codit pana cand, intr-o dimineata s-a trezit mai devreme si mi-a spus ca ne vom intalni peste cateva ore. Am ajuns la locul de intalnire – pe malul Senei, intr-un loc cu o vedere superba. Pe o banca cu o mica masuta de fier forjat in fata, JB asezase vreo 15 tipuri diferite de branzeturi si multe sticle de vin de toate natiile, plus celebrele baguettes, toate cumparate dintr-o piata de tarani, de la marginea orasului. A vrut sa imi ofere degustarea lui personala, departe de influentele turistice inerente intr-un oras cum este Parisul. Am stat mult in locul ala si mi-a povestit despre fiecare tip de branza in parte si despre fiecare tip de vin. Din ce zona este, cum se fabrica, din ce lapte, cat trebuie sa stea la maturat. Alaturi de fiecare branza am avut cate un vin exceptional. Si despre vinuri mi-a povestit foarte multe. Eram fascinat de cat de multe informatii putea detine despre aceste lucruri. Pana la urma mi-a marturisit sursa cunoasterii sale: tatal lui, fost somellier si actual un membru activ intr-o associate de degustatori, il invatase inca de mic tainele acelor lucruri. Mi-a mai spus si ca el niciodata nu cumpara branza din magazine – totul este cumparat direct de la producatori, tarani de prin zona care pastreaza cu strictete tehnici si retete de sute de ani.
Am stat in Paris o saptamana atunci, dar de fiecare data cand ma grandesc la acea calatorie, primul lucru de care imi amintesc este aceasta zi perfecta, petrecuta pe o banca langa un rau, departe de zgomotul turistilor, alaturi de preparate traditionale si de un prieten bun, pe care din pacate nu l-am mai revazut de atunci. Dupa parerea mea, asa ar trebui petrecute toate concediile – descoperind adevaratele valori ale zonei respective de la oamenii simpli, oameni locului.

„ce roman n-a fost in Grecia?” Eu :D.. dar asta nu conteaza, o sa merg la un moment dat… Vacanta, deh..de-asta n-am mai avut de doi ani. Intre copii, lucrul la casa (care nu se mai termina), gasirea de noi „ocupatii”, e greu sa faci si de-o vacanta. Dar o sa merg! Promit! Unde? Tot in Spania, ca in ultimele doua vacante… la niste foarte buni prieteni. Partea buna, in afara de the obvious: ai unde sta, gati, etc… este faptul ca ne distram mai mult decat am face-o singuri pe cine stie ce insula… maybe. Ramane de vazut. Mie imi place sa mananc.. si mananc MULT! spre ciuda unora, si binele meu.. nu se vede (HEHE). La fel de mult, sau poate chiar si mai si, imi place sa gatesc. Poate de-aia ultimele vacante au fost presarate cu bucate de-ale mele… ba eram in etapa „paine” si am facut niste painici bestiale, cu mirodenii „spaniole” si masline bune rau…. ba in etapa „alte inventii” si ma incumetam la dovlecei umpluti, supa de linte…. somon la plancha…. Eeeeh, si mirosul strazilor Castellonului… si azi il simt si-i duc dorul. Dar cel mai mult…si mai mult, mi-a placut in Grau de Castellon. De ce? Pentru ca acolo am mancat multe si diverse feluri de..PESTE! peste si fructe de mare, dupa care sunt innebunita, care au o aroma de o mie de ori mai intensa si mai buna ca oricare gatite aici, in Romania noastra! Iar pietele spaniolilor, pline ochi de pesti proaspeti, de jamon de fel si chip.. de fructe proaspete (curmalele proaspete m-au dat pe spate, iar jamon am vrut sa ma apuc sa fac :D eu singura :)))Parerea mea doar, ca wannabe turist culinar :P Pe aceeasi treapta in top se mai afla si mini-crevetii olandezi, si pestele azer, sa nu mai zic de prajiturile azerilor… YUM! Pana la o noua vacanta unde promit sa incerc tot ce pot… nu pot decat sa inghit in sec uitandu-ma la blogurile culinare.. citind rand cu rand si printre ele :D si apoi sa ma duc la al meu frigider si sa incerc sa inventez ceva (pentru ca asta imi place cel mai mult. -> si nu ceva usor, NUUUU, cu cat mai complicat cu atat mai bine! si jur ca am primit numai laude!)din un ou si naiba stie ca mai gasesc pe acolo…. Cum am citit intr-o postare anterioara, si eu ma laud cu arsuri si semne de gatit mult!… nu stiu de ce, dar asa ma iubesc pe mine tigaile incinse… tavile…si alte alea :D. Azi fac un tort, nu de vacanta, dar cu gandul la ea ) ieri au fost cupcakes de Halloween…bune. Mancate instant! Cu banane, cu mere, sau cu ciocolata si coaja de portocala (preferata mea, ca ma duce cu gandul la Craciun). Piciul mic doarme, piciul mare e la gradi…tati la facut pereti, ca DEH, casa are nevoie si de asa ceva… iar eu ma duc la bucatarit! Pentru ca-mi place, pentru ca cel mai mult mi-as dori sa gasesc o lampa magica in portofel care sa ma lase sa-mi satisfac orice pofta culinara (si aici ma refer strict la ingrediente, pentru ca TREBUIE sa le amestec eu cum vreau!), pentru ca n-am disciplina necesara unui „bloggerit”, ci doar gatitului pentru noi, prieteni, si vizual, pentru toti. :D

Pentru mine branza are o istorie amuzanta si am sa va spun de ce. De cativa ani eu si sotul meu ne mai doream un copil, iar incercarile noastre s epare ca esuau mereu. In una din zile, ma aflam cu familia la Tasnad,iar cummnatul meu, mare amator de branza mia- sugerat sa mananc branza cu miere. lui ii place s acombine intr-un mod ciudat, pentru mine, feluritele alimente. Dupa mai multe insistente am cedat si am gustat. Gustul nu a fost extraordinar de prima data, insa am mai luat si apoi mi-a placut. Am vazut si cateva emisiuni despre gatit, unde branza cu miere poate fi servita cu boabe zdrobite de cafea sau cu presarata cu ness.

Coicidenta sau nu, dupa cateva saptamani eram am primit vestea ca sunt insarcinata. sa fi avut sau nu combinatia de branza cu miere vreun aport sau nu la aceasta? Ce mai conteaza… important e ca in viata noastra este inca un copilas de care ne bucuram enorm, iar branza servita cu miere ne va duce mereu cu gandul la acele momente…

De prin bucatariile romanesti sau straine pe unde-am mancat, inca imi amintesc de reactia oarecum ciudata-interesanta, dar si pozitiva cand am vazut felul in care englezii prepara hrana. Am avut ocazia sa fiu invitata la masa de cateva familii din zona English Channel (Exter, Exmouth, mai exact) si la fiecare masa am observat aceeasi „rutina”: nu gatesc supe/ciorbe, in schimb, ca antreu iti ofera diverse sortimente de branza cu diverse sortimente de mezeluri + diverse sortimente de paine (cel putin 2). Felul principal consta in preparate gatite separat: carnea (de vita, in general) e fiarta, nu prajita intr-un anume mod, morcovi fierti, fasole verde fiarta, mazare fiarta, pireu de cartofi si diverse sosuri (cumparate din magazin) dulci-acrisoare. Bineinteles, ai la dispozitie sarea si piperul sau alte condimente/ulei/otet daca doresti sa adaugi peste carne. Cumva, mi-am dat seama ca, de fapt, pentru ei asta e modul sanatos de a manca. Dupa felul principal, urmeaza desertul care poate consta chiar si intr-o felie de paine cu unt si gem(uri)/miere, dar, in special, le place checul. In caz ca nu te-ai saturat, iti ofera biscuiti langa ceai sau cafea. Personal, mi-a placut aceasta experienta si uneori, gatesc in acest mod, fara sosuri, doar ca adaug diverse condimente. C-asa-mi place mie, mai condimentat! :)

Cand am citit prima data titlul concursului mi-au venit in minte extrem de multe momente.
O sa incep prin a va spune cum mi-am facut eu o pasiune enorma pentru mancare. Eram studenta in anul 2, aici in Cluj si am aplicat la sfarsitul anului la programul Work &Travel in America, pe vara. Dintotdeauna am fost destul de pretentioasa la mancare dar nu o consideram extrem de importanta, nu cheltuiam foarte mult, studenta fiind. Am ajuns acolo si am lucrat acea vara la un restaurant de seafood in mare parte pe coasta de est.
La inceput eram ingrozita de mancarea de acolo, in special fast food-urile, ma durea stomacul zilnic, nu mancam decat foarte putin la restaurantul unde lucram pentru ca mi se parea foarte scump…cum sa dau eu 12 $ pe o salata?? nici macar nu o sa ma satur :)) ei ca sa nu o lungesc, acolo timp de 3 luni de zile am invatat ce inseamna mancarea de care azi sunt indragostita. Am cunoscut oameni minunati si am fost in locuri extraordinare,pana si pe actualul meu prieten care avea un part time job la acelasi restaurant.El muncea ca bucatar acolo in bucatarie. Am fost in foarte multe restaurante in Virginia, New York, Washington, Charleston si nu imi venea sa cred ce lucruri bune puteam sa gust.Gateam foarte mult si acasa, si ce imi placea foarte tare era ca puteai gasii totul foarte proaspat, la noi e mai greu in special cu seafood,condimentele si anumite legume. Totusi daca ar fi sa va povestesc despre cea mai buna masa pe care am avut-o vreodata a fost in vara aceasta in Praga, a fost ceva ce nu cred ca as putea uita vreodata.Probabil e greu sa descriu in cuvinte dar o sa incerc sa va induc putin in atmosfera aceea. Era o seara de August, 10 august, o aniversare𔅾 ani de relatie. Ne-am facut rezervare la un restaurant pentru ca vroiam sa fie ceva mai deosebit. Locatia era perfecta, pe malul Vltavei cu o vedere minunata asupra castelului din Praga. Un chelnar dragut ne prezinta meniul care era A la carte si modul in care vorbea despre mancare m-a uimit. Cina a fost minunata totul a fost minunat dar ceva a fost special. Am comandat „homemade ravioli carbonara”, mirosea atat de bine .Cel mai bun lucru pe care l-am gustat vreodata e greu sa va explic ce am simtit dar a fost cel mai minunat gust vreodata, se topeau in gura, cea mai fina branza ce avea deasupra cel mai subtire bacon prajit si foarte crispy, bestial, orgasmic, sincer poate e greu de crezut dar mi s-a facut pielea de gaina si parca toate papilele gustative se concentrau asupra acelei arome.:) am mai avut parte de inca o surpriza la felul principal cand eu am comandat miel excelent gatit, mediu cum imi place si mi-a fost recomandat un vin si surprinsa sa fiu era un Merlot din Romania! Am fost placut surprinsa ca am intalnit un vin de-al nostru acolo, era prima data cand am vazut un produs din Romania intr-un restaurant extraordinar intr-o alta tara.
Ma bucur enorm ca incet incet se incepe si la noi sa se puna accentul pe calitate si nu pe cantitate. Am reusit sa mananc mai nou si in cluj si sa fiu impresionata, pacat ca de multe ori servirea lasa de dorit. Si e pacat pentru ca stiu ce inseamna o bucatarie de restaurant si practic de acolo porneste tot si atata timp cat persoana care serveste nu apreciaza asta e pacat si in dezavantajul lor.
Citesc destul de des acest blog si am avut si placerea de a gati si a gusta din aceste minunate mancaruri.
Am scris destul de mult si parca nu ma pot opri, mi-am facut acum o pofta de mancare si o sa fug sa imi iau pranzul.

Daca im permiti, branza feta grill e obsesia mea de cand m-am intors din Grecia.
Atat de obsedat is de ea, incat mi-am adus feta de la ei si ulei de masline de la ei… ca sa pot face si eu acasa asa ceva (SPAM: http://www.ciulea.ro/branza-feta-grill/).
Nu vreau sa particip la concusr (nu ca nu sunt tentante premiile, dar fix cu o saptaman inainte sa incepi tu concursul mi-am schimbat plita si cuptorul, deci…), vreau numa’ sa ma laud ca si eu fac asa ceva :D

Nu-mi place Grecia, e prea albă, prea stearpă, prea veche şi prea cultă. Are prea multă Mediterană în jur, prea mulţi peşti, prea multe temple, şi prea multe grecoaice. Şi au ele picioarele lungi, nasul drept, fruntea înaltă, puf de piersică supt urechi, umbră mijită pe buza superioară, trăsături de Electră. Şi sunt arzoaice, pătimaşe, cu piele de măslină, subsioară calină, amirosind a portocală stoarsă şi a sâmbure amigdalat. În schimb îmi plac bucatele greceşti, peştele pe jar, brânza de capră cu miros insinuat de căcărează şi cu unt gras în vâna ei, zaziki mâncat doar uns pe pâine, uzo şi vinul ieftin, zborşit, din sticloanţa de 3o de deca.
Mi s-a întâmplat să râd de Palicarii din gardă, cu canafii roşii în vârful botinelor, pentru că pasul lor de defilare e mai mult o parodie, iar mânecile mundirului atârnă de parcă ar fi prinse cu ace de gămălie de croiul hainei, dar o cocoană m-a sâsâit şi m-a înjurat greceşte, izbitor de asemănător cu înjurăturile de la Brăila. I-am tras şi io în gând una ca la Cernăuţi ( că mi dragă moldovineasca) şi mi-am stricat toată ziua prin Atena privind peste umăr să văd dacă nu mă arestează palicarii. Cel mai mult mi-a plăcut la ţară, lângă Volos, la prietenul meu Ion Negru exilat în Grecia din 1994. Are o fermă unde creşte roşiile ca pe purcei, pe straturi de folie neagră, cu irigaţiuni savante prin picurare, hrănite cu minerale prin furtun, fără araci şi fără legături de cânepă ca la noi, recoltate cu o maşină cu ghiare şi roţi de trotinetă. Am suspectat că roşii acelela au gust poliesteric, dar nu, erau pline de must şi de o dulceaţă reavănă, mâncam dimineaţa la dejun roşii înmuiate în sare cu pâine tăvălită prin ulei. Iar seara beam vodcă însoţită de zeama stoarsă a părădaisei lui. Şi am lucrat la Ion Negru cinci zile la sortat porodici în lădiţe şi n-am mâncat decât legumă, pâine şi ulei. Nu pentru că Ion e un zgârcit ci fiindcă aşa simţeam că pot înţelege viaţa lui. Şi am înţeles că a rămas român, oltean în bejenie şi cu gândul la patrie şi la colbul din Clisura Dunării. A ! Şi mi-a mai plăcut la greci cum dansează sirtaki, şi m-am luat cu ei la concurs şi vă dau cuvântul meu, că le-am luat faţa. Acum vorbind despre brânza friptă, dragă Adi, păi ăsta e felul preferat al nemţoaicei mele, brânza friptă este pentru ea un cult şi de multe ori mă trezesc cu frigiderul golit de la fripturile ei. Pe lângă felul în care o prepari tu, aproape identic, mai face ea brânză pohăită, adică o panierează ca pe carne şi combinaţia de ou cu bânza veche însoţită de puţin sos de unt, e colosalmente grozavă. Dar cea mai grozavă amintire a mea despre brânza grecească vine dintr-un restaurant numit Arca, deschis acum 15 ani la Reşiţa unde patronul, grecotei prin afinitate de muiere, oferea o gustare din partea casei: o felie de brânză Fetta, înecată în ulei de măsline şi presărată cu mult riganiez uscat (adică oregano). Şi lângă, un degetar de mastică de Chios, de fapt un rachiu de chimion ieftin, dar care mergea de minune cu brânza. Am lucrat în restaurantul belferului două luni şi de acolo am învăţat regula că ce-i bun ori îngraşă, ori e interzis, ori e prea scump !

Şi dacă tot vine primăvara şi încă suntem în natură ca ori ce roman ce putem face de 1 Mai,sa plecam prin păduricile patriei noastre din ardeal,cu mic si mare la grătarelor. Daaaaa, că ce-i mai frumos şi mai româneşte decât să mergem în pădure. Nu pot să nu mă gândesc la poezia zilelor de sfârşit de săptămână când, cu mic cu mare ne adunăm, femei, bărbaţi, copii, toţi lalolaltă să o punem de un grătar. Şi ca în orice grup adevărat, bărbaţii (pe care îi bănuiesc că au prins obiceiul de la femei de a umbla în haite, apoi de ce zice Ursu ) se apucă prin miscări hei-rauseste să meşterească focul pentru grătar, în timp ce muncitoreşte mişcă o sticlă de ţuică, vodcă sau whiskey ( aceste sticle precum şi conţinutul lor sunt alese în funcţie de gusturile şi obiceiurile pământului) de la unul la altul dovedindu-şi solidaritatea, fraternitatea, spiritul de dăruire dar mai ales, viteza de golire a conţinutului sticlei care, după o astfel de operaţiune în echipă, este aruncată într-unul din tufişurile de care pădurea e deja plină (plină de tufişuri şi de sticle, desigur). Femeile, aşa cum le este natura, stau şi ele în grup strâns pregătind farfuriile, salatele, tăind pâine şi având grijă de copii, şi toate astea într-un vacarm specific feminin. În timp ce bărbaţii termină vreascurile de rupt pe genunchi, zdrelindu-şi astfel bunătate de treninguri de fâş însă, demonstrând forţa muşchilor dezvoltaţi la birouri în faţa calculatoarelor, dar mai ales arată de câtă putere şi concentrare ai nevoie ca să rupi în două sacul greu de cărbuni cumpărat de la unul din omv-urile de pe drum, femeile se simt umile şi dominate de astfel de manifestări de forţă. Şi cum toate aceste succese şi realizări merită sărbătorite în mod corect, bărbaţii, pe acelaşi model frăţesc, deschid de data aceasta numeroase pet-uri de bere pe care le golesc luându-se din nou la întrecere impresionând încă o dată posesoarele sexului slab (oare!?). În timp ce carnea se arde frige pe grătar, bărbaţii termină pet-urile de bere şi se aşează la mese aşteptând să fie serviţi de către femei, după cum e datina pământului şi cum este şi firesc de altfel. Bineînţeles că fripturile sunt deja arse suculente şi gata de a fi îngurgitate, din nou reuşita trebuie sărbătorită. De data aceasta bărbaţii deschid una din damigenele de vin, căci nu există dicton mai adevărat precum acela care spune că „vinul după bere e plăcere”, şi-şi continuă îndeletnicirile bahice sub neîntreruptele dovezi de obedienţă ale femeilor. Desigur că există şi dovezi de admiraţie ale bărbaţilor faţă de femei de ei însuşi lăudând modul de pregătire al fripturii prin râgâieli repetate şi/sau în cor, spre deliciul auditiv al doamnelor de faţă, dar mai ales al copiilor care deprind astfel anumite comportamente specifice maturităţii. Când toate bunătăţile sunt demult aruncate în burţile deja pregătite pentru digestie de către acel consum de minim 2 L de lichid/zi, conform sfaturilor medicului de familie dar mai ales al reclamelor de la teve, şi toate pungile în care au fost împachetate fleicile de carne sau micii, sunt artistic împrăştiate prin pădure, iar pet-urile făcute grămăjoare organizate, femeile primesc, în semn de maxim respect, cheile de la maşini ca o supremă dovadă de încredere absolută din partea bărbaţilor că sunt căraţi duşi în cârcă siguranţă acasă în sânul conjugal.C-am asa a decurs ziua noastra de 1 Mai.

De cand am aflat de acest concurs, mi-am propus sa va spun povesti care mai de care, cat mai multe, din diferite tari. Totusi, am ajuns la ultima zi a concursului si, desi concursul se refera la experiente legate de vacanta, eu va voi povesti altceva…

M-am intors acasa de cateva zile, am avut norocul sa ajung la Tokyo. In ultima vreme calatoresc foarte mult si imi place sa gust mancarurile specifice locului si sa povestesc cat mai mult cu localnici, pentru a afla mai multe despre cultura lor, felul lor de-a fi si de a privi lucrurile si viata in general.

Experienta din Tokyo a fost in primul rand un soc cultural extraordinar. Si nu ma refer la soc in sens negativ, ci doar la limitele noastre umane de a accepta prea mult nou, ceea ce devine coplesitor la un moment dat.

Entuziasmul meu de a gusta mancarurile traditionale m-a dezamagit si parasit foarte repede, dupa cateva zile de a incercari de a deslusi un meniu bazat doar pe poze… Am mers in foarte putine locuri unde chelnerii sa vorbeasca engleza (sau orice alta limba cunoscuta) si, chiar daca reuseau sa imi spuna cateva dintre ingredientele de baza, majoritatea ramaneau un mister.

Partea de vacanta din aceasta experienta a fost sfarsitul de saptamana cand am mers sa vizitez Muntele Fuji. Am ramas uimita nu doar de maretia peisajului, ci mai ales de stima inegalabila pe care oamenii o simteau, numind muntele Fuji-San (adica Domnul Fuji)!

La poalele muntelui, pe langa o priveliste magnifica inramata de frunze colorate de toamna, am avut placerea de a gusta „Houtou Hot Pot”. V-as traduce, dar nu pot… :) Mai bine va povestesc: la baza acesteia sta supa „dashi”, un fel de bors din peste si fructe de mare. Supa e pastrata fierbinte cu una dintre lampile acelea pe care le foloseam mai demult la ora de chimie (sa mi se ierte nestiinta, ca scuza servindu-mi faptul ca pana la liceu am studiat in limba maghiara) :)

In zeama aceasta se puneau taiteii „houtou”, cateva felii subtiri de carne de porc, ridichi „daikon”, morcovi, tofu prajit in ulei, frunze de varza chinezeasca, dovleac de placinta si miso. Pe tava mai era nelipsitul orez fiert, muraturi din ciuperci si alge, salata si peste prajit.

A fost felul de mancare care m-a impresionat cel mai mult, in primul rand pentru ca aveam un ghid vorbitor de limba engleza, care mi-a povestit despre ingrediente si despre modul de preparare. Nu stiu cum sunteti voi, dar mie imi place sa si stiu ce mananc, sa disting gusturile, sa analizez mancarea, sa imi imaginez cum as gati-o eu acasa si ce as mai schimba la ea. Mi-am cumparat de acolo ingrediente pe care le-am adus acasa ca sa pot impartasi aceasta experienta si cu cei dragi. Ma asteapta acasa cel mai bun sot de pe lume si un baietel minunat de 3 ani. De fiecare data cand ajung acasa, bucataria devine locul nostru preferat de activitati, povesti si joaca, gatim impreuna toti trei si ne povestim experientele.

Totusi, pe langa mancare, am fost impresionata de un alt stil de viata, de un respect imens fata de oameni si natura, prin urmare si pentru mancare. Desi am vazut 3.5 milioane de oameni intr-o singura statie de metrou in ora de varf, oamenii se uitau mereu la cei din jur, purtau masti medicinale daca erau raciti (!cred ca noi nu vom ajunge in curand la acest nivel, tinand cont ca oamenii bolnavi se duc la lucru si isi trimit copiii bolnavi la gradinita!). Mi-a fost dor totusi de casa, mi-a fost dor de „roast beef”, de branza prajita, de cartofi (Doamne, ce dor mi-a fost! nu mai vreau sa vad taitei si orez macar pentru o perioada) si mi-a fost dor de oameni, cei cu care impartasesc un trecut, un prezent si, poate, un viitor, dar macar o limba vorbita si un meniu similar.

Si v-as putea povesti despre cum se mananca homar cu betisoare… :) Ma bucur totusi ca am avut parte de aceasta experienta unica, respectul meu pentru cultura japoneza bazat pana acum doar pe „teorie” a fost intensificat de „practica”, diferentele culturale sunt cele care fac lumea demna de explorat!

Ma scuzati, aceea numai branza fripta nu e!

Sper ca nu-s foarte off-topic, insa daca tot s-a vorbit in articol despre branza fripta, oare imi poate spune cineva, preferabil din Bucuresti, daca pot gasi undeva branza Halloumi? Va multumesc frumos anticipat!

Nu am vizitat Grecia,dar mi -am propus sa vizitez anul viitor Insula Santorini,despre care am auzit multe lucruri frumoase!Cu siguranta o sa ma bucur de delicatesele pe care o sa le gasesc in Grecia!
Vroiam sa va povestesc prima mea experienta cu gatitul mai serios..nu ca la mama acasa!:)

In ultimii doi ani am ales sa lucrez intr-un restaurant italian situat intr-un satuc de pe langa Munchen.Am fost atrasa inca de la bun inceput de micile secrete al acestei bucatarii minunate.Incet incet am inceput sa prucep cum este cu pastele..si am ajuns la o mica concluzie:pastele pot fi gatite cu ceea ce doresti si cu ce iti place mai mult.
Am fost placut impresionata de bucataria italiana”germanizata”,dar mult mai impresionate au fost papilele mele gustative cand au facut cunistiinta cu bunatatiile din bucataria traditionala.Intr-una din saptamani a venit in vizita mama sefului cu multe bunatati originale din Salermo(Italia de sud):rosii uscate in ulei,vinete puse sub ulei(melentane sotto olio),mozzarela de buffalo..o minunatie si ceea ce mi a placut cel mai mult era o paine specific zonei.Era o paine tare ,coapta bine care trebuia bagata in cuptor de vreo 4-5ori dupa care putea fi ti.uta si 3 luni si nu se strica.Secretul era sa o inmoi in apa cateva secunde dupa care se transforma intr-o bunatate.
Cea mai buna combinatie era :painea aceasta tare,mozzarela de buffalo si rosiile crescute in gospodaria lor.
Ceaa ce pot sa va spun e ca ersu mult mai.multe bunatati pe masa..si desi eram la servici pot spune ca in seara aceea m-am simtit ca intr-o vacanta.

Zici Canada si te gandesti la ce? Frunza de artar? Castori? Paduri? Terenul ala mare unde toti vor sa emigreze? Cam asta a venit in minte prietenilor mei la momentul in care am facut un mini sondaj personal inaintea calatoriei. Marturisesc ca in urma cu 10 ani (fiind doar o pustoaica) nu am apreciat natura, mancarea si frumusetea locurilor. Pana anul acesta. Bucuria revederii prietenilor, si recunosc, (fara pic de vinovatie) si a unui shopping pe masura, nu mi-au dat de gandit ca m-as putea delecta cu de-ale sufletului si de-ale gurii.
British Columbia este provincia canadiana din vestul indepartat, insula Victoria fiind a opta insula ca marime din lume.(google pentru mai multe, cine e interesat) E un loc unde natura este respectata, in toate aspectele si de aceea cred ca le si da inapoi oamenilor atatea minunatii. Am avut ocazia sa merg in paduri cu copaci peste 70 de metri inaltime in care te poti regasi sufleteste dar te si poti pierde, in acelasi timp. Am stat dimineata la cafea cu o pereche de caprioare care rontaiau gingas florile pline de roua ale gazdei mele (desi doamna se cam saturase de plantat flori scumpe ca hrana pentru caprioare) si am luat pranzul cu o familie de ratoni (mama cu 5 puitui nazdravani) care s-au infruptat copios si s-au jucat pe masa plina cu bunatati lasata nesupravegheata (recunosc, nu ma asteptam sa ma alerge ei pe mine, astfel incat sa abandonez sa o pazesc). Experienta marina este unica. Infofolita cu vesta de salvare, am pornit la “drum” cu kayak-ul pe ocean si am avut placerea imensa de a fi “escortata” intr-un golf de o familie de foci gri a caror mutrite dar si curiozitate jucausa si timida iti imoaie inima, te face sa vrei sa pleci din casuta lor si sa respecti habitatul lor natural.
Intalnirea cu natura m-a bucurat, m-a “uns la suflet” si m-a atras mai mult decat toate shopping mall-urile si outlet-urile imense (vazute in ultima zi, pe fuga, pentru cadouri in principal. Drept dovada a lipsei mele de interes si timp pentru shopping, am venit cu trei articole pentru mine, luate in ultima zi din primul magazin cu reduceri in care am intrat. (Nu va inchipuiti ce misto-uri mi-am auzit la intoarcere, mai ales ca ma laudasem ca imi reinnoiesc garderoba.)
Insa experienta culinara principala a anului acesta (au fost multe, dar asta mi-a venit in minte ca fiind reprezentativa pentru relatia mea cu Canada) este cu stridiile. Ce stiam eu de ele: sunt fructe de mare. Punct.
Intr-unul din campingurile pe malul oceanului Pacific, amicii cu care eram stiau de la pescarii locali cum sa le gateasca si s-au gandit sa ne initieze si pe noi, amatorii de fructe de mare de pe coasta pacificului. Plaja din Oyster Bay (evident): plina de pietre/pietroaie, crabi micuti care fugeau speriati (mie mi se parea ca ma ataca :) ), carapace de crabi mancati de pescarusi, resturi de scoici erodate de mare, de vreme. O adevarata provocare sa te plimbi, daramite sa mai iesi la …cules de stridii! Am pornit inhamata cu entuziasm si am cules vreo 40 ( pe care le vedeam, le luam, evident). Mare greseala, aveam sa aflu. Nu toate sunt bune, nu toate sunt destul de mature, asa ca am fost nevoita sa le pun la loc. La loc insemnand…inapoi in apa sa mai creasca, sa hraneasca ecosistemul, sa intareasca plaja, etc. (tot ce nu iti trebuie, pui inapoi, nu strici, rupi, iti iei doar ca sa ai si tu o scoica, floare, ramura, pom de foc, fie ce o fi). Initierea a inceput cu un crash course in stridii: trebuie sa fie destul de marisoare, cam cat palma, sa aiba striatiile de pe margini intacte si in principal, sa fie movulii atat pe acele striatii valuroase cat si in punctul de prindere al scoicilor (la fundul scoicii, mai popular). Am cules cu mult mai multa grija, mult mai putine, intr-un timp mai lung. O activitate placuta de altfel, daca nu ar fi fost apa oceanului atat de rece! Amicul meu era fan stridii, asa ca a propus sa mancam crude, din ocean, ca experienta de gust. Nu ma dau in laturi de la experiente culinare, asa ca am zis : HAI! Le-a desfacut cu un cutitas special pt stridii, apoi a urmat greul. In primul rand, carapacea exterioara gri/maronie, foarte dura nu indica “fildesul” fin si frumos (alb curat cu irizatii colorate) al interiorului,dar nici continutul cleios, apos si gri al carnii. Mi-am facut curaj si am inclinat stridia astfel ca acea carnita sa alunece in gura (sunt foarte curate in interior, nu trebuie spalate, in cazul in care va scarbiti deja de ceea ce am facut). In secunda doi, nu numai ca m-a izbit mirosul puternic de ocean (sarat dar si un miros puternic de alge) ci si gustul. Dupa ce papilele mele au reusit sa izoleze puternica saramura a oceanului, care sincer nu mi-a placut deloc, am simtit carnea gumoasa si usor metalica a stridiei. Simteam ca am toata apa oceanului in gura. Nu am putut sa o manac dupa ce am mestecat-o putin, asa ca am scuipat-o (in speranta ca un pescarus infometat ma va face sa ma simt mai bine, ca nu am irosit o stridie :)). Izul oceanului in acest fruct de mare, m-a facut sa ma decid pe loc: Nu mai mananc stridie in viata mea, e cea mai oribila mancare, cum poti manca asa carne, ce prostie de fructe de mare, nu mai incerc asa ceva niciodata, bleax, etc etc etc. Amarnic ma inselam. Cu greu am fost convinsa sa mai incerc o data, de data asta gatite, de catre sotia prietenului nostru (care ma avertizase, ce-i drept sa nu le incerc crude ca nu le pot aprecia cum trebuie..”doesn’t do them justice”, spunea ea, dar ascult?:)). Aceleasi stridii culese de mine aveau sa fie savurate in alt fel, care le-a pus din nou in tapetul mancarurilor extra.
Dupa desfacerea de rigoare a stridiei (care sincer dureaza si s-a lasat cu urme pe mainile altora, caci iti trebuie forta sa le desfaci, sunt incredibil de ermetic inchise si puternice!), carnita s-a pus in sucul propriu, la frigider pt 30 de minute iar carapacea a fost data sub jet de apa sa nu ramana reziduuri de la deschidere, noroi pe exterior, etc. Timp in care s-au pregatit urmatoarele: cascaval ras vreo 500 de grame, frunze de spanac, vreun kilogram jumatate, usturoi si putin bacon. ( Am stat pe langa “bucatareasa” sa vad si eu.) Dupa spalarea spanacului, tocarea frunzelor (nu foarte marunt) acestea au fost puse intr-un wok cu foarte putina apa, cat sa nu se prinda, putin ulei de masline (pt gust), usturoi maruntit (prin ustensila aia la care niciodata nu stiu cum ii zice) Au fost lasate vreo 7-9 minute, am apreciat eu, cat sa se inmoaie frunzele de spanac. Peste spanac s-a pus jumatate de cascaval ras, pe care l-a invartit prin wok cu grija, cu o lingura de lemn, avand grija sa nu se rupa sau marunteasca prea tare frunzele.Dupa ce s-a contopit spanacul cu cascavalul ras deja topit, s-a pus capacul si s-a stins focul. S-a luat o tava mare si s-a trecut la puzzle. Am potrivit cat mai multe scoici/carapace (nu stiu cum sa le zic mai bine) de stridii sa stea drepte si frumoase,pentru festin. Am luat apoi carnita lor, cruda si fara sucul propriu, am asezat-o in casuta lor, pe scoica stridiei, peste care am pus cate o lingura generoasa de spanac cu cascaval si apoi am pus un topping din cascavalul ramas si baconul taiat micut micut (nu foarte mult, sa se simta gustul stridiei si nu al baconului). Gata ornate, puse la cuptor pentru 20 de minute. Scoase de la cuptor si numai cum aratau iti era mai mare dragul de ele.
Asezati la masa, cu un vin rosu sec alaturi, am pornit in a doua experienta cu acelasi fel de mancare. Inarmata cu furculita am luat carnita direct din carapace (ca prima data) si am ramas uimita de gustul stridiei gatite (nu ca prima data). Aroma de mare era prezenta, dar mult mai rafinata, un pic dulceaga. Mirosul de ocean al stridiei era de aceasta data vag, foarte apetisant si completat de aroma baconului. Probabil spanacul, cascavalul si baconul i-au dat aroma aceea delicioasa, care sincer, o pot descrie cel mai bine doar folosind cuvantul:marina, desi poate nu se potriveste ca adjectiv. Gustul metalic si sarat al carnii initial gumoase, a luat locul unei carnite care se topea in gura, care la fiecare mestecatura ma facea sa vreau sa mananc toata tava. Imi aducea aminte un pic de vanata coapta (asa mi se pare mie) ca si consistenta, dar putin dulceag si cu siguranta marin in acelasi timp. Surpriza, mai mult de patru nu am putut manca. Sunt foarte foarte satioase si contrar aparentelor, nu poti manca foarte multe. Alegerea vinului a fost foarte buna, caci completa si punea in evidenta gustul usor dulceag al bunatatii culinare cu un gust persistent, putin dur si usor amarui, dar fructos (nu mai stiu cum se chema vinul, dar mi s-a parut excelent). Nici urma de regret pe mine ca am incercat stridiile din nou. Nu m-am lasat mai apoi si in zilele urmatoare le-am incercat si pane si prajite cu lamaie alaturi, dar gustul, mirosul si aspectul care a iesit in evidenta pentru mine a fost cu siguranta al celor culese si gatite (am ajutat la punerea cascavalului si baconului, asa ca se pune! :P ) de mine.
M-am lasat purtata de aminitiri si vorbe, iar voi probabil v-ati plictisit. Dar sincer, daca aveti ocazia, desi e costisitor, merita sa vedeti coltisorul acela de lume. Nu zic ca nu o sa platesc vacanta asta tot anul, dar macar sufletelul meu a vazut, a auzit, a simtit, a gustat si mirosit o mica particica din lumea asta mare. Si pana la urma, nu cu amintirile ramanem, asta daca nu ne damblagim?
Succes Adi, te-am descoperit recent si incerc sa pracurg repede ce am pierdut. Desi ma pierd in poze, recunosc :). Sper sa ajungi si la Timisoara sa ne bucuram si noi de cunostiintele si arta ta. Numai bine!

Rectific: Sa ne bucuram de cunostintele si arta ta:) Gramatica, bat-o vina.:)


Video: Frigărui cu feta. MEGA IMAGE (Iulie 2022).


Comentarii:

  1. Baduna

    Nu pot participa acum la discuții - nu există timp liber. Voi fi lansat - voi exprima neapărat opinia cu privire la această întrebare.

  2. Judas

    Cred că se fac greșeli. Scrie-mi în PM, vorbește cu tine.

  3. Zolohn

    Bine făcut, ai fost vizitat de ideea remarcabilă

  4. Meziran

    Exact! Imi place ideea asta, sunt total de acord cu tine.



Scrie un mesaj